Literatura romana

A.2 ITU complicate
la pacienţii cu tulburări anatomice, funcţionale (ex. reflux vezico-ureteral, nefropatie de reflux) sau obstructive (ex calculi, etc) ale tractului urinar (tract urinar anormal) sau la pacienţi cu deficienţe în apărarea gazdei: diabet zaharat, insuficienţă renală , sarcină, imunosupresat , transplantat, neutropenic;apar mai frecvent la extremele de viaţă (noi-născuţi sau copii cu anomalii anatomice ale tractului urinar, vârstnici peste 60 ani, în special bărbaţi cu patologie obstructivă prostatică şi instrumentări urologice).
germenele cel mai frecvent implicat este Escherichia Coli; alţi germeni implicaţi sunt Klebsiella pneumoniae, Euterobacter, Proteus mirabilis, Pseudomonas aeroginosa, Serratia, Stafilococul auriu.

B.1. ITU joase
Bacteriuria asimptomatică
Cistita
Uretrita
Prostatita acută şi cronică

B.2. ITU înalte
Pielonefrita acută
Pielonefrita cronică
Abcesele nefretice şi perinefretice.

Etiopatogenie
Sursa de infecţie este reprezentată de flora fecală. La femei germenii patogeni din intestinul gros colonizează vestibulul vaginal, pătrund în uretră, infecţia propagându-se pe cale ascendentă.
Calea de invazie bacteriană poate fi:

Ascendentă
Calea ascendentă este cea mai frecventă, rezervorul de infecţie fiind tractul digestiv, iar germenele cel mai implicat fiind E. Coli (95 0/0 ITU). Etapele transmiterii infecţiei sunt: colonizarea uretrei, pătrunderea şi multiplicarea germenilor în vezica urinară, iar prin depăşirea mecanismelor de apărare locală, refluxul vezico-ureteral şi intrarenal propagarea infecţiei la uretere, bazinet, interstiţiu renal.

La femei ITU este favorizată de uretra scurtă, de actul sexual prin efectul mecanic de introducere a germenilor în vezică, de folosirea contraceptivelor spermicide locale care alterează mediul vaginal.
La bărbaţi ITU este mai rară datorită uretrei mai lungi, colonizării mai reduse a regiunii periuretrale – mediu local mai uscat - şi a prezenţei substanţelor bactericide în secreţia prostatică.

Hematogenă
Calea hematogenă este mai rară, rezervorul de infecţie fiind un focar O.R.L., dentar, cutanat, prostatic, etc, iar germenii implicaţi fiind Stafilococul auriu, Salmonela, Pseudomonas aeruginosa, Candida. Parenchimul renal este mai întâi colonizat cu germeni, ulterior producându-se infectarea secundară a urinii.

Ion este un roman social, obiectiv, realist şi modern scris de Liviu Rebreanu şi apărut în anul 1920.

Liviu Rebreanu este creatorul romanului românesc modern, deoarece scrie primul roman obiectiv din literatura română, Ion şi primul roman de analiză psihologică din proza românească, Pădurea Spânzutaţilor.

Ion este primul roman obiectiv din literatura română, fiind apărut în anul 1920, după o lungă perioadă de elaborare, aşa cum însuşi autorul menţionează în finalul operei, între martie 1913 - iulie 1920. Apariţia romanului a stârnit un adevărat entuziasm în epocă, mai ales că nimic din creaţia nuvelistică de până atunci nu anunţa această evoluţie spectaculoasă: „Nimic din ce e publicat înainte nu ne putea face să prevedem admirabila dezvoltare a unui scriitor, care a început şi a continuat vreo zece ani, nu numai fără strălucire, dar şi fără indicaţii de viitor“, nota Eugen Lovinescu. Criticul primeşte primeşte romanul Ion ca pe o izbândă a literaturii române, iar satisfacţia sa este consemnată în studiul „Creaţia obiectivă. Liviu Rebreanu: Ion“. Pentru iniţiatorul modernismului românesc, al cărui principiu de bază era sincronismul literaturii române cu cea europeană, romanul Ion este cel care „rezolvă o problemă şi curmă o controversă“. Această afirmaţie a lui Lovinescu se referă la faptul că apariţia primului roman obiectiv direcţionează literatura română către valoare europeană şi stinge polemica pe care criticul o avea cu sămănătoriştii epocii.

[modifică] Geneza

Liviu Rebreanu mărturiseşte că în lunga sa trudă de creaţie, în cei 7 ani în care a lucrat la roman, un rol important l-a avut, pe de o parte „impresia afectivă“, emoţia, iar pe de altă parte, acumularea de material documentar.

O scenă văzută de scriitor pe colinele dimprejurul satului l-a impresionat în mod deosebit şi a constituit punctul de plecare al romanului „Ion“. Aflat la vânătoare, Rebreanu a observat „… un ţăran îmbrăcat în haine de sărbătoare“, care s-a aplecat, deodată „şi-a sărutat pământul. L-a sărutat ca pe-o ibovnică. Scena m-a uimit şi s-a întipărit în minte, dar fără vreun scop deosebit, ci numai ca o simplă ciudăţenie“.

O altă întâmplare relatată de sora sa, Livia, i-a reţinut atentia: o fată înstărită, rămasă însărcinată cu un tânăr sărac, a fost bătută cumplit de tatăl ei pentru că trebuia să se înrudească acum cu un sărăntoc, „care nu iubea pământul şi nici nu ştia să-l muncească.“

Un eveniment care l-a marcat în mod deosebit a fost convorbirea pe care Liviu Rebreanu a avut-o cu un tânăr ţăran vrednic, muncitor, pe nume Ion Boldijar al Glanetaşului, care nu avea pământ şi pronunţa acest cuvânt cu „atâta sete, cu atâta lăcomie şi pasiune, parc-ar fi vorba despre o fiinţă vie şi adorată …“

O altă sursă o constituie amintirile sale de copil ardelean, care a observat în jurul lui mentalităţile şi obiceiurile ţăranilor, viaţa lor complicată şi complexă din cauza ocupaţiei Imperiului Austro-Ungar.

Prima variantă a romanului „Ion“ a fost o schiţă, scrisă de Rebreanu în 1908. Aceastǎ schiţǎ purta titlul „Ruşinea“, iar subiectul ei a fost reluat în altă proză, „Zestrea“, în care Rebreanu conturează portretul lui Ion şi schiţează întâlnirea dintre flăcău şi Ileana (Ana din roman).

[modifică] Tema

Romanul „Ion“ este o monografie a realităţilor satului ardelean de la începutul secolului al XX-lea, ilustrând conflictul generat de lupta aprigă pentru pământ, într-o lume în care statutul social al omului este stabilit în funcţie de averea pe care-o posedă, fapt ce justifică acţiunile personajelor. Soluţia lui Rebreanu este aceea că Ion se va căsători cu o fată bogată, Ana, deşi nu o iubeşte, Florica se va căsători cu George pentru că are pământ, iar Laura, fiica învăţătorului Herdelea îl va lua pe Pintea nu din dragoste, ci pentru că nu cere zestre.Laura ajungand sa-l iubeasca pe Pintea si sa se bucure de alegerea facuta.Personajul central al cărţii, Ion al Glanetaşului, este personaj reprezentativ pentru colectivitatea umană din care face parte prin mentalitatea clasei ţărăneşti şi a vremurilor căreia îi aparţine.

Romanul începe cu descrierea drumului către satul Pripas, la care se ajunge prin „şoseaua ce vine de la Cârlibaba, întovărăşind Someşul“ până la Cluj, din care se desprinde „un drum alb mai sus de Armadia“ şi după ce lasă Jidoviţa în urmă, „drumul urcă întâi anevoie până ce-şi face loc printre dealurile strâmtorate (…), apoi coteşte brusc pe sub Râpile Dracului, ca să dea buzna în Pripasul pitit într-o scrântitură de coline“. La intrarea în sat, „te întâmpină (…) o cruce strâmbă pe care e răstignit un Hristos cu faţa spălată de ploi şi cu o cuniniţă de flori veştede agăţată de picioare“. Imaginea este reluată simbolic nu numai în finalul romanului, ci şi în desfăşurarea acţiunii, în scena licitaţiei la care se vindeau mobilele învăţătorului, sugerând destinul tragic al lui Ion şi al Anei, precum şi viaţa tensionată şi necazurile celorlalte personaje: Titu, Zaharia Herdelea, Ioan Belciug, Vasile Baciu, George Bulbuc etc.

Acţiunea romanului începe într-o zi de duminică, în care toţi locuitorii satului Pripas se află adunaţi la hora tradiţională, în curtea Todosiei, văduva lui Maxim Oprea. Nu lipsesc nici fruntaşii satului, învăţătorul Herdelea cu familia lui, preotul Belciug şi „bocotanii“ care cinstesc cu prezenţa lor sărbătoarea. Hora este o pagină etnografică memorabilă prin jocul tradiţional, vigoarea flăcăilor şi candoarea fetelor, prin lăuta ţiganilor care compun imaginea unui ritm impetuos: „De tropotele jucătorilor se hurducă pământul. Zecile de perechi bat someşana cu atâta pasiune, că potcoavele flăcăilor scapără scântei, poalele fetelor se bolbocesc, iar colbul de pe jos se învâltoreşte, se aşază în straturi groase pe feţele brăzdate de sudoare, luminate de oboseală şi de mulţumire“.

Lui Ion îi place Florica, dar Ana are pământ, aşa că el îi face curte acesteia, spre disperarea lui Vasile Baciu, tatăl Anei, care se ceartă cu Ion şi-l face de râsul satului, spunându-i „sărăntoc“. Alexandru Glanetaşu, tatăl lui Ion, a risipit zestrea Zenobiei, care avusese avere când se măritase cu el. Vasile Baciu, om vrednic al satului, se însurase tot pentru avere cu mama Anei, dar fiind harnic sporise averea şi se gândea să-i asigure fetei o zestre atunci când se va mărita.
Citeste tot »

Geneza scrierii se poate urmari dupa marturisirile lui Rebreanu insusi. Procesul creator a fost indelungat si esenta lui consta in sudarea intr-o viziune unitara a trei experiente de viata traita, distantate intre ele prin ani si fara legatura cauzala de la una la alta.

Prima dintre experiente a fost uimirea pe care a simtit-o Rebreanu, intr-una din primaverile tineretii sale, cand iesise la rasaritul soarelui cu arma pe un colnic la vanat de porumbei a observat cum un taran, socotindu-se nevazut de nimeni a sarutat pamantul jilav de roua, cu infocare, ca pe o iubita. Gestul a fost inregistrat pentru pitorescul lui in sine, fara a i se atribui o semnificatie precisa.

Cea de a doua experienta de viata autentica i-a fost transmisa scriitorului de sora sa Livia si formeaza substanta nuvelei Rusinea. Este vorba de patania unei fete bogate de la tara, Rodovica, amagita de un flacau sarac si supusa din aceasta cauza, celor mai cumplite batai de catre tatal sau. In chip evident aceste fapte, cu modificarile de rigoare se regasesc in Ion constituind esenta raporturilor dintre erou, de o parte, Ana si tatal ei, Vasile Baciu, de alta parte.

A treia experienta este constituita de impresia puternica pe care i-a lasat-o lui Rebreanu convorbirea cu un fecior de la tara, Ion al Glanetasului, istet si vrednic, impovarat de greutati si deznadajduit, pentru faptul ca nu avea pamant. Calea sintezei intre aceste momente de viata, atesta in continuare Rebreanu, a fost atribuirea catre Ion al Glanetasului, cu motivele sociale si sufletesti necesare si a faptelor apartinand, in realitatea traita, autorilor celorlalti doua momente. Procesul de elaborare a romanului, trecand prin fazele manuscrise Rusinea si Zestrea, a fost indelungat, comprimand romanul Ion, L. Rebreanu s-a gandit mai mult la o fresca a satului transilvanean din care insusi autorul s-a ridicat „ca poet al omului teluric”, dupa cum il apreciaza G. Calinescu.
Citeste tot »